Loading

wait a moment

Colecționarea de timbre

În familia mea au existat colecționari de toate felurile. Bunica mea avea o colecție impresionantă de batiste cusute de mână, bunicul meu colecționa timbre, mama colecționa șervețele din acelea în care ne împăturea sendvișurile mie și fratele meu atunci când eram mici, tata de asemenea colecționa timbre, iar fratele meu a moștenit pasiunea pentru colecțiile de timbre de la cei doi.

Îmi amintesc cu drag de serile lungi în care tatăl și bunicul meu stăteau până târziu ca să aranjeze timbrele în puținele clasoare pe care le aveau la vreme aceea. Dar o dată cu trecerea timpului acestea sau înmulțit, timbrele sau multiplicat, iar fratele meu a început să își descopere pasiunea pentru acestea. Începuse și el să stea până târziu cu cei doi ca să discute despre timbre, despre proveniența acestora, despre designul lor și despre modurile în care tatăl sau bunicul meu făcuse rost de ele.

timbre de peste tot

Uneori stăteam și eu cu ei, dar nu mult pentru că la vremea aceea eram destul de mică și mă plictiseam foarte ușor. Unele povești mă fascinau la fel de mult pe cât unele dintre ele mă plictiseau. Era uimitoare pasiunea celor trei pentru acele obiecte mici și pătrate sau dreptunghiulare. La vremea aceea nu prea înțelegeam eu ce era atât de interesant la niște bucăți mici de hârtie și cu modele diferite. Dar bunicul mi-a demonstrat că nu contează lucrul de care ești pasionat. Poți vorbi cu entuziasm despre absolut orice, oricât de plictisitor li s-ar părea celorlalți.

Într-un timp începuse și pe mine să mă intereseze și mai puneam din când în când întrebări fratelui meu cum ar fi care dintre timbrele pe care le deține sunt cele mai de valoare, despre cum a făcut rost de ele și când le-a obținut. Ocazional mai luam parte la discuțiile de seară dintre cei trei membri ai familiei cu pasiunea pentru timbre.

Voi aveți colecții? Ce colecționați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

* Checkbox GDPR is required

*

Sunt de acord

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.