Să râdem împreună (2)

„Un polițist se suie în autobuz și taxează un bilet, după care mai taxează unul. Un cetățean curios îl vede și-l întreabă:
– De ce ați taxat 2 bilete?
Polițistul răspunde:
– Păi, dacă pierd unul, îl am pe al doilea!
– Și dacă le pierdeți pe amândouă?
– Am abonament!”

„Discuţie într-o staţie de taxi :

– Care sunt preţurile la dvs.?

– 3 lei pornitul si 1.5 lei de kilometrul.

– Daţi-i drumul, eu îl iau din mers…”

„Un procuror de la DNA a trecut ieri pe la ferma noastră.Îmi pare rău dar trebuie să inspectez ferma, să văd
dacă nu cumva cultivaţi droguri ilegale, ne-a spus.

– Nicio problemă, i-am zis, poţi să cauţi unde vrei în afară de câmpul ăla din dreapta.
Atunci a scos arogant legitimaţia şi mi-a lipit-o de faţa:

– Vezi asta? Eu am autoritatea să caut unde vreau, nu poţi să-mi spui tu unde să caut şi unde nu! Am încheiat
discuţia, ai înţeles?!

– Bine, mă scuzaţi, i-am răspuns politicos şi mi-am văzut de-ale mele.
Nu trec zece minute şi-l văd alergând de mama focului pe câmpul din dreapta urmărit de un mare taur cu spume la gură.
Avea ochii ieşiţi din orbite de panică şi urlă cât îl ţinea gura:

-Ajutoooor, ajutoooor!
Atunci am aruncat sculele din mână, am fugit lângă gard şi
am urlat la el:

-Legitimaţia, arată-i legitimaţia!”


Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.